Bună, fetelor!

Am testat uleiurile de păr de ceva vreme. De când am descoperit puterea şi beneficiile aplicării uleiurilor la nivelul părului, ajung acasă cu un ulei nou în fiecare lună. Ţintesc cât mai sus 🙂

Am început cu ulei de Argan şi ulei de Macadamia. Acum mă întorc la produsele de farmacie şi la amestecuri adecvate de uleiuri. Din păcate, majoritatea acestora nu pot fi aplicate la nivelul scalpului; sunt potrivite doar pentru repararea părului. În orice caz, m-am obişnuit să-mi îngrijesc părului folosind uleiuri şi le folosesc în locul măştilor, produselor de intensificare a strălucirii, produselor de protecţie termică şi serurilor pentru vârfuri deteriorate. Păstrez cele mai bune uleiuri (e.g. Nanoil) pentru tratamentele cu ulei de păr care regenerează bulbii şi accelerează creşterea părului. În timpul îngrijirii zilnice, aleg uleiuri care vizează protecţia şi înfrumuseţarea podoabei capilare, însă nu atât de mult nutriţia.

Redken Diamond Oil este unul dintre uleiurile mele zilnice preferate. Acesta este comercializat într-un recipient frumos din sticlă, în formă de diamant. Nu numai că arată minunat pe masa mea de toaleă, dar acţionează perfect pentru părul meu. Uleiul Redken este alcătuit din cinci uleiuri: Ulei de Floarea Soarelui, Ulei de Măsline, Ulei de Jojoba, Ulei de Cocos, Ulei de Camelină. Toate uleiurile oferă o concentraţie ridicată de vitamine şi minerale, care hrănesc şi protejează părul. În plus, produsul Redken Diamond Oil conţine substanţe care facilitează strilizarea, reduc timpul de uscare şi intensifică strălucirea părului. Parfumul său nu este incredibil, dar apreciez cât de rentabil ca preţ este produsul. Câteva picături sunt suficiente pentru a intensifica strălucirea părului. Folosesc produsul Redken Diamond Oil în fiecare zi şi chiar îl iubesc. Îmi face părul neted, fără a-l supraîncărca. Recomand cu căldură produsul Redken Diamond Oil tuturor fetelor care se confruntă cu păr rebel, electrizat şi dificil de stilizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *