Bună!

Le utilizaţi zilnic şi probabil că nici nu vă daţi seama câte bacterii se dezvoltă pe suprafaţa lor. Pensulele vă permit să creaţi cele mai frumoase machiaje. În orice caz, atunci când sunt păstrate pe raft, praful şi poluarea se depun pe acestea. Dacă nu le curăţaţi, între perii se vor depozita reziduuri de fond de ten şi fard de ochi, care constituie un mediu perfect pentru dezvoltarea bacteriilor. Apoi, veţi transfera toate aceste organisme la nivelul feţei în timpul următorului machiaj, ceea ce va duce la apariţia acneei. De aceea, astăzi, vă voi învăţa cum să vă curăţaţi pensulele.

Cât de des ar trebui să vă spălaţi pensulele de machiaj?

Depinde de pensulă. Aplicatoarele pentru cosmeticele lichide (corectoare, cremă BB sau CC, fonduri de ten) ar trebui spălate zilnic. De ce? Poate pentru că acestea sunt produsele unde dezvoltarea bacteriilor este foarte rapidă. În plus, cosmeticele lichide se ususcă imediat după aplicarea pe peri şi fac aplicarea următorului machiaj mult mai dificilă. În orice caz, pensulele pentru cosmeticele sub formă de pudră, le puteţi curăţa cel puţin o dată la două luni.

Ce ar trebui să folosiţi pentru curăţarea pensulelor de machiaj?

Spălarea pensulelor cu un săpun delicat este cea mai populară metodă în rândul femeilor. Detergenţii conţinuţi vor putea elimina cu uşurinţă toate urmele de poluare şi bacterii. Pentru spălarea aplicatoarelor, şampoanele, uleiurile şi demachiantele sunt, de asemenea, utile. Cea mai bună metodă de spălare a pensulelor este de a utiliza produse şi lichide concepute special pentru curăţare şi dezinfectare.

Spălarea pensulelor — pas cu pas

Înmuiaţi pensulele într-un vas cu apă caldă sau clătiţi-le sub un jet de apă. Reţineţi că mânerul nu trebuie umezit, aceasta putând duce la deteriorarea pensulei. Acest aspect este extrem de important în cazul pensulelor din materiale naturale. Apoi, luaţi un pic de săpun lichid şi masaţi bine perii. Va dura câteva minute, însă, credeţi-mă, — merită efortul şi timpul.

Eliminaţi excesul de apă cu ajutorul unui prosop de hârtie. Pulverizaţi perii cu un produs dezinfectant, disponibil în orice farmacie. Ştergeţi pensulele încă o dată şi plasaţi-le pe un prosop pentru o uscare completă. Nu folosiţi uscătorul de păr şi nu plasaţi pensulele pe calorifer. Uscarea pensulelor în acest mod va deteriora mânerul şi perii. Ce ar trebui să faceţi pentru a menţine forma naturală a pensulelor? Pe Internet, puteţi achiziţiona huse speciale care permit aerisirea pensulelor. Cu ajutorul acestora (şi spălării regulate), vă veţi putea folosi pensulele pentru mult timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *